Coşmarul lui Ion Beşleagă

În acest articol suntem convinşi că se vor recunoaşte mii de români care trăiesc şi muncesc în Italia. Cele mai importante probleme cu care se confruntă conaţionalii noştri sunt obţinerea rezidenţei, legalizarea muncii lor, obţinerea indemnizaţiilor corespunzătoare precum şi toate beneficiile care decurg dintr-un contract legal de muncă. Indiferenţa autorităţilor, complicitatea unora în a ascunde unele nereguli şi nu în ultimul rând necunoaşterea legislaţiei, transformă viaţa multor români într-un coşmar.


Ion Beşleagă are 36 de ani şi a fost cel care ne-a trimis apelul său disperat în rezolvarea situaţiei de la locul de muncă. Angajat iniţial, în 2007, cu contract pe timp determinat (6 luni), după care din 2008 pe timp indeterminat, acesta a încercat să-şi obţină şi alte drepturi, precum alocaţia pentru soţie şi copil sau al treisprezecelea salariu. Când s-a adresat I.N.P.S.- ului a constatat ca nu avea contractul de muncă înregistrat iar toate drepturile pe care le cerea i-au fost refuzate. De atunci a început coşmarul birocratic, iar necunoaşterea legislaţiei a amplificat starea de incertitudine în care se regăsea. S-a trezit chiar că patronul de la societatea la care lucra l-a dat afară. Românul a aflat cu stupoare că de fapt a fost chiar el cel care şi-a semnat demisia, prin adresa trimisă de "centro per l'impiego" dar după 63 de zile. "Citesc de aproximativ 4 ani ziarul pe care îl publicaţi, dar foarte rar am citit articole despre abuzurile pe care le fac angajatorii italieni faţă de români, cu complicitatea autorităţilor din Italia. Am lucrat trei ani cu aceeaşi societate şi abia după doi ani am reuşit să obţin un contract de muncă legal pentru 6 luni, apoi la solicitarea mea un alt contract pe termen indeterminat. La numai trei luni angajatorul mi-a desfăcut contractul de muncă, fără însă să mă anunţe în scris. Despre demisie am aflat dintr-o adresă de la "Centro per l'impiego" dupa 63 de zile de la înregistrare."

Ostilitate generală

Aşadar românul, deşi lucra pentru aceeaşi firmă, de mai mult de 3 ani şi deşi fusese dat afară în circumstanţe neclare, la finalul raportului de muncă nu a primit niciun drept salarial specific la terminarea unui contract de muncă, respectiv lichidarea, al treisprezecelea salariu sau concediul. Încercând să se adreseze mai multor instituţii, Ion Beşleagă a întâmpinat doar ostilitate, nimeni nereuşind să-i dea un sfat sau să-i arate o cale prin care îşi poate rezolva problemele. A înaintat sesizări la care a ataşat actele doveditoare, la mai multe instituţii italiene, respectiv INPS, Centro pe l'impiego, departamentul de muncă din cadrul provinciei Roma şi chiar şi ambasadei române la Roma, respectiv ataşatului cu probleme de muncă. Nu au lipsit nici contactele pe care le-a avut cu sindicaliştii români din Italia. Nu a găsit nicio soluţie nicăieri. "Am venit în Italia cu speranţa că voi găsi o viaţă mai bună sau că voi reuşi să lucrez ceva onorabil pentru a-mi întreţine familia. Am trecut prin toate fazele pe care le trec românii. La început accepţi orice numai pentru a avea o muncă şi un venit, trecând peste drepturile pe care le ai ca muncitor. La început nu ştii nimic despre al treisprezecelea salariu, alocaţii pentru copii, soţie sau zile de concediu. Te mulţumeşti cu ce găseşti. Eu am lucrat doi ani la negru, fiind plătit cu 35 de euro la zi. Am fost electrician, un bun meseriaş, care a intervenit în locuri publice, cum ar fi staţii de carabinieri, biserici, restaurante sau apartamente personale. Nimeni nu s-a plâns de munca mea. Tocmai de aceea, într-un final mi s-a făcut un contract de muncă pe timp determinat, 6 luni, pentru ca mai apoi să mi se transforme după 2 luni de pauză, în contract pe timp nedeterminat."

Contract neînregistrat

După obţinerea contractului pe timp indeterminat, Ion Beşleagă a încercat să obţină şi alte drepturi care derivă din acest raport de muncă. "Aveam dreptul la o anumită plată, mult superioară de 35 de euro pe zi, aveam dreptul la alocaţie pentru soţie şi copil, la ore suplimentare sau concediu. Când m-am dus să-mi cer aceste drepturi, am constatat că nu există o înregistrare a contractului deşi primisem o copie de la contabilul firmei. Între timp, datorită insistenţelor mele, am fost dat afară, aflând după 63 de zile că mi-a fost înregistrată demisia. Cu stupoare am constatat că de fapt nu am fost dat afară, ci că eu am fost cel care s-o autodemis. Chiar dacă asta e o mare injustiţie, nici după perioada asta nu am primit niciun ban, şi mă refer la drepturile salariale la sfârşitul raportului de muncă, aşa zisa "liquidazione" în care intră al treisprezecelea salariu, concediul, TFR-ul, etc"

Sindicaliştii români

Ion Beşleagă ne-a specificat că s-a adresat inclusiv sindicaliştilor români. Daniel Grigoriu din cadrul Fillea Cgil Lazio i-a dat cărţi despre legislaţie, l-a ajutat să completeze un formular şi i-a promis că-l va îndruma către o altă persoană. Iulian Manta de la Feneal Uil Roma şi Lazio i-a promis şi el că-l va ajuta, dar apoi, spune Ion Beşleagă, nu i-a mai răspuns la telefon. Contactaţi telefonic de către redacţia noastră, aceştia ne-au declarat că au luat cunoştinţă de situaţia lui, dar ambii i-au sugerat să se adreseze sindicatului metalmecanicilor, cel care se ocupă de cei încadraţi în categoria sa. "Eu l-am sfătuit să se ducă la sindicatul din care fac parte cei din categoria lui. El a lucrat ca electrician şi ar fi trebuit să se adreseze celor care se ocupă de metalmecanici. Mi-a spus că aşteaptă răspunsul de la o sesizare făcută ataşatului ambasadei pe probleme de muncă. De atunci nu m-a mai căutat personal. Învinuirea că nu i-aş mai fi răspuns la telefon nu e corectă. Eu răspund la sute de telefoane zilnic şi încerc să ajut pe oricine îmi cere ajutorul. În plus eu nu lucrez în categoria la care trebuie să apeleze domnul Beşleagă. M-am oferit să-l trimit unde trebuie dar nu m-a mai căutat.", ne-a declarat Iulian Manta. "L-am ajutat cu câteva cărţi de specialitate şi m-am oferit să-l trimit unei colege care l-ar fi putut ajuta. Nu am mai găsit nicio solicitare de la el, dar dacă va reveni cu vreo solicitatre poate să fie sigur că voi încerca să fac tot posibilul pentru a-i da o mână de ajutor", ne-am declarat şi Daniel Grigoriu.

Fără rezolvare

În lipsa unui loc de muncă, familia sa împreună cu el s-au întors în România, făcând o sesizare şi către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ultima şansă, aşa cum o consideră românul. Răspunsul a venit prompt, dar fără nicio rezolvare. "Urmare a adresei dumneavoastră înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă / Direcţia Medierea Muncii cu nr. 411/08.05.2009, vă aducem la cunoştinţă că am contactat telefonic ataşatul pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei României în Italia, doamna Anita Cristea, care ne-a informat că a reluat demersurile pe lângă autorităţile italiene, respectiv Ministerul Muncii din Italia şi Direcţia Provincială de Muncă Roma, prin nota verbală nr. 2117 din 13 aprilie 2009. Veţi fi informat cu privire la orice aspect nou constatat în cercetarea cazului dumneavoastră."

Sursa: www.gazetaromaneasca.com